The striking sensation I felt while reading that careless jocular auto-message filled me up from head to toe instantly. One could call it confusion, vividly mixed with insecurity to the point where I could feel cold feet which I’m not sure whether to blame on inner fear or just a lack of warm socks.

My very first human memory runs on the LCD monitor of my inner eyes graphically, it almost looks like an old movie roll with wiped out sides in black & white and it only lasts a couple of seconds, maybe less than five. As I am writing this, I see it clearly, in this double standard vision where I can look around my room perceiving piles of clothes and shoes, but also inside my head perceiving emotional visions.

I’m in a walker in my grandparents’ front yard. It’s my grandparents from my mother’s side for sure. I see my 34year old father, my 22 year old uncle and my 42 year old grandfather standing in a circle smoking. I see my frail one year old chubby arms wiggling towards my father and I can hear my faint onomatopoeic cries towards this small group of people, but neither I nor they know what’s agitating me. My father leans in with his cigarette towards me and I grab a hold of his gigantic adult hand aggressively bringing it closer to my face. My intention is of experimenting with this odd tubular white piece of the unknown, but the smoke invades my nostrils and I choke on it before managing to put it in my mouth.  At this point, the trail of thought stops peacefully into a picture of myself in a stroller that my father took around that time.

I read somewhere that we don’t register our experiences i.e. form memories, before the age of 24 months old. I’m quite sure it’s a Harvard study about long term memory that I’m poorly paraphrasing here and you’ll probably google it instantly. If you find a legitimate writing about it, please send it because my google powers were not up to the task. Going back to what I consider my earliest human memory, it happened before the wonderful age of 24months. So how come I remember it so vividly?

The matter of fact is that I also remember my father telling me this story when I was 12 in a desperate attempt to stop me from experimenting with tobacco. Two years later, his story proved to be in vain. So does this mean that my brain proving its Brobdingnagian power created the memory for me or that it simply scavenged through piles of useless brain matter to find it?

If the memory was created rather than found, how do I know my brain hasn’t done this to me before and god-forbiddingly in greater instances? Maybe my memories are just dreams and didn’t actually happen. Maybe my entire existence is a merely a fantasy dreamed by someone and when that dream is over, I stop existing.

Yet, since I don’t exist to begin with because I am a fantasy, how can I stop existing?

What if my life is a make-believe my brain came up with? Then I am the one who decided everything that’s happened to me up to now and I can decide what’s happening to me from now on. Nothing is outside my power. Intrinsically, I am God.

And so are you.

Ador spaniola, ador limbile latine pentru ponderea lor emotionala, pentru parfumul pasional pe care il emana, dar probabil cel mai mult pentru ca nu vorbesc nici una bine, nici macar romana.

As pofti a scrie cam stalcit despre simt in ritm hispanic, insa prea palid indulcit mi-ar fi spiritul mecanic .

Nu am niciun scop in a scrie asta, nu am pornit de niciunde si nu vreau sa ajung nicaieri, insa scriind mi-am amintit de:

Am luat metroul de la gara, mergand acasa cu ganduri vii, mult prea vii pentru oboseala pe care o simteam. Ma gandeam la Veruschka, la dorul de ea si de fostul meu eu care respira la fel ca ea intr-o lume trista. Ma gandeam la piele arsa, la plagi patetice si spirite neinvatate. Existenta asta febrila, ce ni se impune, ar trebui sa ne invete spiritul, sa-l educe si sa-l adapteze uratului, muritorului si cosmarului, dar daca spiritul tau e mult prea liber sa se conformeze unei vieti atat de fade?

Inca nu stiu daca imi plac gandurile astea sau daca vreau sa le izgonesc folosindu-ma de stimuli nepotriviti. In dimineata aceea incetosata, am zarit un tanar cu prea mult simt estetic. Era aproape 10 dimineata, intr-o sambata pierduta, posomorata si el statea pe plasticul albastru si rece din metrou, cu parul pieptanat perfect, intr-o camasa cu dungi gri careia-i abia zareai gulerul pe sub vesta intunecata, mov, dar pe care o fixasem deja datorita tentei brocart a tesaturii. Ma intriga pana si cravata lui de matase neagra, parca prea lejer stransa la gat pentru o dimineata. Uram deninul cenusiu din pantalonii lui si il percepeam ca pe cel mai nemilos asasin al fasonului estetic. Si-apoi, mai izbitor ca orice altceva, mi-au patat privirea oxfords-ii lui bine individualizati. Ar fi fost aproape banali daca nu lasau impresia ca Gareth Pugh si-a varat varful cozii in designul lor. Il observam teribil de atent pe baiatul asta mult prea bine imbracat pentru locul si timpul in care se afla, ma intrebam care-i povestea lui si-apoi m-am intrebat daca am fost si eu vreodata observata la fel sau am creat doar dezgust atunci cand un monstru al modei m-ar fi zarit intr-un metrou obosit dintr-o dimineata dureroasa.

M-am asezat si eu pe plasticul tare, rece, albastru al trenului. Trecusera deja doua statii si atunci m-am simtit violata olfactiv. Percepusem parfumul inca de cand paseam in tren, dar ma cufundasem atat de adanc in a-l observa pe tanarul din fata mea incat abia atunci il remarcam just. Era acel parfum ieftin, comandat prin doamne in costume de stofa tare din cataloage cu foi subtiri, colorate, din care iti zambesc modele tinere care n-au incercat-o inca pe Veruschka. Cunosteam asa de bine mirosul parfumului incat aproape ca mi-am amintit numele. Avea de-a face cu albastru, la fel de rece ca plasticul pe care stateam.

Am ajuns la Obor, inca uimita de amintirea pe care o trezea albastrul olfactiv. Din droaia de femei care au coborat la statia asta uitata, pe toate le inregistram sub acelasi tipar nemilos de femei care frunzaresc cataloage pentru a-si comanda parfumuri redundante. Mi-era mila de ele si oroare de mine pentru imi permiteam sa le judec atat de aspru.

De ce imi ingaduiam sa percep doar bumbacul, matasea sau mirosul dobandit ale celor din jurul meu?

Ma gandeam ca eu incerc intotdeauna sa adun cat mai multe lucruri intr-o geanta micuta pe care sa o tin atarnata oblic de umar, pe partea stanga. In ultimul timp, mai exact, de cand am o slujba ce presupune deplasarea la birou aproape zilnic, am inceput sa folosesc genti mai mari in care sa aglomerez din ce in ce mai multe lucruri pe care eu le consider for every day use.

In timp ce geantile mele obisnuite de 20cmx7cmx15cm adapostesc un portofel cu bani/carduri/acte de identitate, un pachet de tigari, o bricheta, cheile de acasa, telefonul, balsamul de buze, un band-aid, guma de mestecat si foarte putin aer; geantile mele mai mari tin toate astea + apa potabila, apa termala, o carte, servetele uscate, servetele umede, o umbrela,  punga de covrigei inceputa, ruj, pudra, lady prod–absorbante, more chewing gum, monede, pix (dar niciodata hartie) si deodorant.

What’s in your big bag?

DonisArt wishes to announced to the friends of the Special Evenings and to others holding an interest in this, a new concept, by organizing the event EXPERIMENTAL FRIDAY. With this new different approach, DonisArt engages in advocating and promoting in the most honest and professional way possible, some bands whose determination and dedication is total. These acts, who have a word to say in their related musical sphere, wish to come closer to the fans by communicating straightforwardly with them. On top of all they wish to enjoy the Romanian experience. The audience will be witnessing the performance of some more or less known musicians and will watch official DVD concerts and/or full video recordings of the Special Evenings. The fans will also be able to purchase merchandise directly from the artists and enjoy the surprises in stored for them by the organization team. In other words, here we have another way of spending a night alongside musicians and friends, in a brand newly decorated location that offers moderate pricing at the bar.

The first edition of EXPERIMENTAL FRIDAY will develop around the Post-Rock&Shoegaze thematic. SIGUR ROS, SLOWDIVE, MY BLOODY VALENTINE, COCTEAU TWINS or MOGWAI are quite big names, but even more exciting are the lesser known bands who seem to be writing history all by themselves: GODSPEED YOU! BLACK EMPEROR, NEUROSIS, CULT OF LUNA, EXPLOSIONS IN THE SKY, ISIS, MONO, RED SPAROWES, CASPIAN, PELICAN, RUSSIAN CIRCLES, BORIS or GOD IS AN ASTRONAUT. In the last ten years this particular music scene exploded. From America, New Zeeland or Japan all the way back to Europe, hundred of bands are trying to come up with their own ideas and put them into practice in more or less original ways. This experimental approach gathered under its protective roof influences coming from Post-Rock, Shoegaze, Ambient, Minimalist, Down Tempo, Psychedelic, Electronica, Progressive Rock, Post Metal, Stoner and the list could go on and on. We’re really talking here about a mix (forcefully associated but accepted as it is) of Indie and Alternative Rock with roots coming from the music of the 60s, that materialized itself into different forms during time, and became today an amazing musical current. What bands will be participating in EXPERIMENTAL FRIDAY?

KWOON are a Parisian sextet which came to be four years ago and already released 2 albums. The debut “Tales and Dreams” was launched in 2006 and has received praising from the press and Shoegaze Post-Rock fans. Almost six months ago, the band came up with a new material, a more mature and complex “When The Flowers Were Singing”. Because of the intelligent intertwining of the male and feminine vocals, cello, keyboards, samples, drums and guitars, KWOON’s sound is visibly as delicate and fragile as SIGUR ROSs, ANATHEMAs or MOGWAIs or as forceful and dynamic as EXPLOSIONS IN THE SKYs (to give an example).

http://www.myspace.com/kwoonmusic

CECILIA EYES began as a quartet in 2004 and a year later, they blasted off an interesting MCD entitled “Echoes From The Attic”. The sound of the band revolves around a romantic Post-Rock instrumental sound enriched with Ambient touches and elements of Ethereal and Down Tempo. Altough it seems that they extract their ideas from bands of the like, their final product breaks away from the crowd to create a personality of its own. In 2007 the musicians signed with the label dEPOT214 and after only a few months they came out with their new “Mountain Tops Are Something Closer To The Moon”, an album less popularized, but very well recieved by MONO fans in particular. In April 2010, in a formula of five, CECILIA EYES is launching the new material “Here Dead We Lie” a real jewl of the Post-Rock movement.

http://www.myspace.com/ceciliaeyes

Both bands are ready to offer more than 3 hours of real music and are also happy to chat with fans. EXPERIMENTAL FRIDAY will be taking place on the 24th of September, in Club Twice ReInvented – located in the historic centre of Bucharest: Str. Sf. Vineri, Nr.4 starting with the hours 8 pm. The price ticket is set to 40 lei and can be aquired through EVENTIM or at the location site, at the entrance on the night of the event. Reservation can also be made until the 1st of August. The people recieving confirmation from the e-mail adress kogaiononmagazine@gmail.com will be rewarded with certain suprises on the night of the concert.

We’re expecting you all!

The DonisArt team

Event: EXPERIMENTAL FRIDAY, first edition

Bands participating: KWOON (FRA), CECILIA EYES (BEL)

Location: Twice ReInvented, Str. Sf Vineri Nr.4, Bucuresti

Dates: 24th of September 2010, 8 pm

Organization DonisArt

Ticket: 40 lei

Distribution: Magazinele Germanos, Vodafone, Librariile Carturesti, Humanitas si online pe www.eventim.ro.

Details: www.donisart.ro

In ultima vreme, mi-am salvat financiar viata printr-un job corporatist, am cunoscut oameni noi care nu sunt interesati de mine doar de dragul barfei, am redus numarul iesirilor sociale si al tigarilor inhalate pe zi… si am gasit un post temporar ca booker pentru doua trupe cu care am lucrat in trecut. My life in the music industry will never cease.

Am primit box-setul Rome – Nos Chants Perdus, album pe care il downloadasem imediat ce l-am gasit disponibil. Suna de o mie de ori mai bine cd-ul decat mp3-urile… dar exceptand asta, imi explodeaza sufletul de bucurie sa ating panza in care e imbracata carcasa cd-ului, sa studiez atent pozele din booklet si sa stiu ca Jerome are cum continua traditia de a-mi semna cate un material la fiecare intalnire.
Cu siguranta, noul album este diferit de ceea ce am ascultat de la Rome pana acum, dar pastreaza inca fierbinte sigiliul de inalta calitate a uneia dintre cele mai bune creatii neofolk din ultimul deceniu.

Am incetat sa mai intreb oricare membru Spiritual Front cand apare Rotten Roma Casino pentru ca de fiecare data primesc o data si mai indepartata asa ca astept nerabdatoare in continuare albumul anuntat deja de 3ani, amanat deja de 5ori si totodata continuarea muzicala a vietii mele.

Einstürzende Neubauten pregatesc turneul de 30 de ani, cu o intarziere de cateva luni – 1aprilie 2010 marca de fapt, 30 de ani de la primul show EN. Asa ca eu mi-am facut deja bagajele si mi-am ales Amsterdam, Stockholm si Bologna drept destinatii de innebunire. As fi vrut sa pot adauga Berlin si Paris pe lista, dar jobul corporatist nu permite atatea plimbari si chirie.

N-am mai ajuns la Current 93…….adica iar l-am ratat pe Tibet…in al doilea an, consecutiv… dar stiu ca mai sunt sanse sa-l vad si in anii viitori. Cred ca o sa ajunga el la mine mai devreme decat ajung eu la el, de fapt. Ma consolez cu gandul ca vad EN de 3ori anul asta. Consolez, auzi-o si pe-asta!

Asezat ideal in buricul targului, pe str. Sperantei nr. 21, Tago Mago si-a deschis aseara portile pentru toti ascultatorii de muzica underground post-punk/indie/experimental/etc.

Tin sa reliefez de la bun inceput ca spatiul este imens, poate mai mare decat orice asezare pseudo-indie bucuresteana. Clubul dispune de o terasa avand in jur de 50 de locuri (sa zicem 10 mese), iar in interior, un spatiul de 5m latime si vreo 20lungime, asta fiind un etaj, urmand sa deschida pe rand si bistro-ul [care ar fi o adaugare fenomenala la viata de noapte bucuresteana] si deja cunoscutul loft.

Atmosfera a fost placuta in sensul ca erau multe cunostiinte de-ale mele, altfel, probabil m-as fi simtit ca intr-o sambata in Control (asteptand cele 10melodii faine pe seara). De selectia muzicala s-au ocupa Cliza (care a pus EXACT aceleasi piese pe care le punea vinerea in Control), Rock DJ (care a amestecat piese bune cu funk de joasa speta) si new-comerul -in viziunea mea- SinBoy (care a facut cea mai neinspirata selectie muzicala a serii). Nu stiu cine e de vina pentru remixul unei piese Beyonce, dar urat a facut. Eu cred ca ar fi fost acel hipsteras, Sinboy, care parea a fi iesit dn laboratorul de hipsteri autohtoni, insotit de ochelari de vedere, mustacioara si tinuta indie tipica – nu stiu ce era mai in trend in toata tinuta lui, dar in viziunea mea de fashionista si relativcunoscatoare de muzica, s-a facut de ras.

Clubul e fain. Preturile sunt ca in Control, dar spatiul e mai mult mai generos, dar din pacate aerisirea in interior pare a fi aceeasi cu cea din orice club bucurestean: una proasta. Poate e prea devreme sa stampilez o caracteristica proasta asupra locului, fiind dupa cum scria peste tot “under construction”, dar sper sa se amelioreze in timp.

Meanwhile, Tago Mago de pe str. Sperantei nr. 21 e un loc fresh, dn afara peisajului bucurestean ce nu merita ignorat, ci bagat in seama in full.

In momentul in care am decis sa devin vegetariana, n-am facut-o din iubire pentru animale sau dorinta de a avea un stil de viata mai sanatos. Intentionam sa gatesc pui si dupa cateva minute de jupuit pielea unui piept de pui, de lipit grasime gelatinoasa pe degete, de mirosit duhoarea carnii de pui, toata experienta m-a bantuit facand imposibil consumul oricarui fel de carne.

Intre timp, am citit mai multe despre felul in care carne ne afecteaza oganismul, ce riscuri are consumul de carne in orice forma si mai important, am vazut cu cata barbarie sunt tratate si ucise sufletele ale caror corpuri urmeaza sa devina hrana bolnavicioasa. Toate astea nu au facut decat sa imi incurajeze alegerea.
M-am opus constant cruzimii fata de animale, inca de cand eram micuta. Retin perfect cum pe la vreo 4-5ani, bunicul meu a schingiuit in fata mea mielul cu care ma jucasem doar cu cateva minute in urma sau cum mama mi-a pus in farfurie carnea ratei cu care ma jucasem cu cateva luni in urma. Nu stiu ce gust sau ce textura are carnea de miel pentru ca nu m-am atins niciodata de asa ceva.

De fapt, si cand mancam carne, eram extraordinar de atenta cu ceea ce mancam. Trebuia sa fie foarte bine gatita, sa fie folosite enorm de multe condimente pentru a-i schimba gustul si sa nici nu aud de un firisor de grasime strecurat in bucata mea. Carnea tocata iesea complet din discutie. As putea spune ca am fost predispusa sa devin vegetariana.

Pana de curand, stilul meu de viata era unul pescaterian, dar acum pot sa ma mandresc cu unul vegetarian complet. Am renuntat cu totul la peste si oua si incerc sa consum din ce in ce mai putine produse lactate – la care mi-e foarte greu sa renunt [malitiosi au fost cei ce au inventat iaurtul, kefirul, branzeturile, smantana, untul si orice altceva nu imi vine acum in minte].

La o adica ador sushi, dar sushi nu inseamna exclusiv carne de peste. E o perceptie gresita colectiv acceptata ca la baza sushi-ului sta pestele crud. That’s sashimi. Exista foarte multe feluri, mult mai gustoase de sushi cu legume.

Cat despre haine, urasc pielea, urasc blana, urasc solzii de sarpe sau de crocodil naturali. Ocazional, mai gresesc, cumparandu-mi ceva din lana si nu am nicio scuza pentru asta.

In alta ordine de idei, o sa revin candva cu dovezi ale existentei dialectului oltenesc.

In momentul in care am citit stirea cum ca Alexander Hacke este unul din invitatii de onoare de la aceasta editie a festivalului, am tresarit si-am tipat cum am tipat cand am aflat ca ORE si Spiritual Front vin in Romania.

Einstürzende Neubauten nu este trupa mea preferata, nu sunt artistii mei de pe piedestal, ci sunt zeii in jurul carora se invarte universul meu muzical. Incepand de la obsesia mea cu orice proiect al lui Blixa Bargeld, trecand printr-o cerinta impetuoasa de informatii despre sunet, tehnica si absolut tot ce tine de grup, felul in care ii percep pe EN isi atinge apogeul in orice forma de comunicare cu ei.

Daca pana acum, comunicarea a fost restransa la un monolog indelungat al lor, astazi am avut ocazia sa-l cunosc pe Alexander Hacke [basistul si unul din nucleele EN] si pe sotia sa, Danielle de Picciotto.

Cei doi au vorbit in cadrul unui seminar despre proiectul lor video alaturi de Ministerul Externelor German despre tarile est-europene ce au aderat Uniunii Europene in 2006.

Este vorba despre un clip de 10minute ce inglobeaza in animatie, dans si  sunet cultura mai multor popoare printre care si Romania.

Ne-au povestit despre procesul de creatie atat muzical cat si al animatiilor deosebite, despre vestimentatia folosita la filmari, despre stilurile de dans, dar si despre feedback-ul primit.

La terminarea seminarului, m-am dus rosie-n obraji, tremurand catre Hacke si Danielle, m-am prezentat timid si le-am cerut stangaci o poza. Atitudinea cu care mi-au raspuns m-a uimit si m-a coplesit instantaneu un sentiment pozitiv: au fost extraordinari de draguti si vorbareti. I-am invitat la Blurt in Control si pareau mai mult decat entuziasmati. Hacke mi-a povestit cum ca i-ar fi vazut live ultima oara in 1983 si ca l-au impresionat si ca ar fi curios sa-i vada si acum.

A fost un inceput de zi superb. Ziua asta intra in istorie pentru mine si nimic nu poate schimba asta.

Nici macar ipocritii manipulatori care isi pun eul mediocru deasupra valorilor morale. Nimic.

A fost fum, au fost lumini puternice, a fost plin de lume, au fost trei domni cocheti pe scena si a fost mult zgomot dulce aromat cu ritmuri numai bune de dans si performers priceputi.

Am descoperit Covenant acum vreo 4ani, dupa ce descarcasem un torrent pe care aparea alta trupa ce ma interesa la vremea respectiva, dar al carui nume imi scapa acum. Desi instrumentalul mi se parea banal, pasiunea mea adolescentina pentru limba si cultura latina m-au facut sa ma interesez de trupa care canta despre cele 7dealuri si despre fecioare vestale care danseaza in timp ce noi furam focul. Si bine am facut pentru ca ei de fapt sunt o trupa mult mai complexa decat mi-a lasat impresia acea prima piesa ascultata.

Pana acum cateva saptamani, traiam cu impresia ca e o trupa underground cu putini fani, in ciuda muzicii foarte catchy, insa mi-am facut temele in asteptarea concertului si am realizat ca “Legamantul” suedez numai o trupa obscura nu este, ba chiar este una cu un istoric impresionant, care a stat in atentia presei si ascultatorilor de electronica multa vreme. Dintr-odata, am inceput sa privesc evenimentul cu alti ochi: nu urma concertul unei trupe care-mi placea, urma concertul unei trupe ce nu merita ratata si asta s-a simtit si in randul publicul deosebit de aseara.

Dupa o scurta intarziere de 15-20minute, s-au deschis larg usile la intrare si publicul a inceput sa navaleasca inauntru. Nu ma conformez unei anumite sintagme folosite excesiv in recenzii, duzini de oameni au fost alineate in fata usilor cateva minute bune.

Primul act al serii a fost Brazda lui Novac, un proiect electronic romanesc cu ceva vechime. Nu-i usor sa cataloghezi BLN intr-un singur gen, mai degraba il asezi undeva la intersectia mai multor influente si elemente ce duc la un melanj care se preteaza atat urechii unui ascultator pretentios cat si celei unui amator usor de multumit. Un eveniment menit sa fie antrenant nu debuteaza cu un opening act plictisitor, iar BLN nu a dezamagit catusi de putin. Inca de la prima piesa, “Square” [daca nu ma lasa memoria] atmosfera concertului era prestabilita. Pe intreaga durata a prestatiei romanului, publicul nu avea sa fie atent la altceva decat ceea ce se intampla pe scena, sau poate mai captiv vizual, la ce se intampla pe ecranul din spatele scenei. Visuals-urile nu numai ca se potriveau cu amalgamul sonor atent alcatuit, ci alaturi de acesta, iti induceau o reverie colorata ce prindea forme diferite cu fiecare rasuflare.

Inainte de a urca pe scena, am vazut in “culise” cat de mult iau suedezii in serios cuvantul “legamant”: nu am intalnit vreodata o trupa ai carei membri sa transpuna atat de bine un sentiment de interdependenta, sa fie atat de strans legati unul de altul si sa emane un sentiment de apartenenta in jur. Am auzit cu totii, povestile despre mai marii artisti care inainte de un concert, spun o rugaciune impreuna… ei bine, covenantii n-au spus rugaciuni, dar s-au tinut in brate toti trei si pareau a avea cea mai inalta conexiune cosmica constienta. Poate descrierea asta pare bolnavicioasa pentru cititori, dar sa fi fost acolo, nu cred ca poti sa descrii ce alura lasau fara sa sune cumva cheesy.

Bla Bla Bla [stiu, scriu foarte profi si leg paragrafele intre ele de nu mai pot]… si-au urcat pe scena…si in ce fel…si-au cantat Stalker, 20Hz, Bullet, Call All Ships to Port, Like Tears in Rain, Dead Stars, We Stand Alone, piese dupa viitorul “Modern Ruin”, dar si piese datand din perioada “Dreams of a Cryotank”. De fapt, n-au cantat…au prestat, pentru ca era mai mult decat reprezentatia unor cantece, era o atmosfera inedita si a fost creata intru totul de cei trei domni dichisiti de pe scena.

Eskil, Joakim si Daniel sunt cu siguranta niste muzicieni incercati de timpul petrecut concertand si de experiente pozitive. Spun asta privind dintr-o perspectiva benefica trupei pentru ca se simtea profesionalismul si indemanarea de entertainer priceput pe fiecare piesa, in fiecare miscare si in fiecare sunet produs gutural sau electronic. Probabil, Covenant si-au rupt o parte din suflet si au impartit-o printre fanii de aseara din Control. Au cantat in jur de 90minute, cuprinzand si doua bisuri, Eskil a coborat in public [pe care l-a facut sa si cante cu el], Joakim se tot indeparta de pupitrul cu instrumente si tindea sa se apropie de public, iar Daniel la un moment dat, si-a aruncat betele si a batut cu palmele in tobe. Cred ca nu a fost pauza intre piese in care Eskil sa inceapa monoloage multumind fanilor pentru prezenta, mentionand cat de mult le place sau povestind scurt despre vizitarea Romaniei.

Daca e sa ne luam dupa cartea nescrisa a evenimentelor reusite, avem bifate urmatoarele:

• comunicare cu publicul excelenta
• sonorizare ok [am uitat sa mentionez ditai amanuntul: sunetistul a fost claparul de la Project Pitchfork]
• piese active, ritmate cantate foarte bine
• muzicieni profesionisti

Indraznesc pertinent sa spun ca au avut o prestatie deosebita si trag linia sub care scriu ca a fost un concert reusit.

De fapt, intregul eveniment a fost unul reusit… dar profesionalismul si evenimentele reusite sunt deja un trademark pentru Viva Music…. unde vreau sa ajung de fapt? La mai multe evenimente Viva Music ca imi plac si-s organizate cum putini o fac in Romania.

Drunkie’s going to bed now.